Lucrarea pune problema marcării culturale a comunicării nonverbale. Chiar dacă o serie de elemente ale codurilor nonverbale se caracterizează prin universalitate (de exemplu semnalele transmise prin mimică), nu este mai puţin adevărat că diferitele culturi pot alege să exprime aceleaşi conţinuturi (sentimente, emoţii, nevoi) în moduri diferite. Aceste variaţii fac obiectul de interes al comunicării interculturale nonverbale. Practic, cele mai multe forme ale comunicării nonverbale nu pot fi interpretate decât în interiorul graniţelor culturii în care se produc. Globalizarea a făcut din comunicarea interculturală un fapt inevitabil. Comunicarea interculturală implică mult mai mult decât înţelegerea normelor unui grup, ea presupune cunoaşterea, tolerarea şi acceptarea fără prejudecăţi a diferenţelor culturale, ca şi asumarea propriei identităţi comportamentale, fapt ce asigură integrarea în cadrul unei comunităţi şi instituie punţile necesare pentru o mai bună comunicare între indivizi aparţinând unor culturi diferite. Acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte codurile nonverbale, a căror importanţă în ansamblul procesului de comunicare a fost demonstrată ştiinţific.