Aspecte premoderne ale „etnicitaţii” în viziunea cronicarilor români

Dacă acceptăm că etnicitatea se defineşte printr-un ansamblu de trăsături ce caracterizează o etnie, atunci avem datoria să identificăm în primul rând momentele care contribuie la conturarea şi afirmarea acestei etnii, evident prin deosebirea ei de alte elemente etnice. Astfel suntem tentaţi să urmărim evoluţia conceptualizării sale, prin surprinderea şi prezentarea calităţilor sale definitorii, aşa cum se reflectă ele în gândirea timpului.

De aceea, considerăm că trebuie să începem cu recitirea operelor cronicarilor români, având ca direcţie de cercetare formele de percepţie şi exprimare a ideii de patrie şi popor (în sens distinctiv). În cazul secolelor XVI-XVIII, în literatura veche românească, etnicitatea se exprimă prin conştientizarea propriului trecut, prin formarea sentimentului de apartenenţă la comunitatea afirmată politic şi cultural, prin interiorizarea rolului sinelui în această comunitate, prin acceptarea responsabilităţii personale, prin evidenţierea unor gesturi, obiceiuri, atitudini specifice românilor, a unor tradiţii legate de diferite momente ale vieţii, trăite în cadrul societăţii româneşti.

Pornind de la aceste consideraţii ne afirmăm în direcţia susţinerii faptului că etnicitatea, din perspectiva operelor cronicarilor români, se exprimă prin ipostaze variate, fiind de altfel rezultate ale alterităţii şi ale eforturilor de cunoaştere şi generalizare. Printre aceste ipostaze de manifestare, regăsim următoarele: istorism, tradiţie, cotidian, atitudine în faţa morţii şi a vieţii, etc. Exemplificările noastre, respectând şi criteriul cronologic, vor conduce la formularea unor constatări privind nuanţarea conceptului odată cu evoluţia în timp a societăţii. Toate acestea reprezentări ale etnicităţii vor fi reluate în polemici şi dispute publicistice, atunci când căutările critice ale cărturarilor secolului al XIX-lea încercau să găsească calea modernizării societăţii româneşti, oferindu-se ca dilemă ce trebuie rezolvată: alternativa dintre conservarea tradiţiei, ori sincronizarea cu cultura europeană (ca o încurajare a afirmării modernităţii româneşti, sau ca o preluare de forme şi valori).