Promovarea unei noi identităţi europene care să păstreze identităţile naţionale, dar şi să creeze un caracter european comun a devenit catalizatorul europenismului promovat după căderea Zidului Berlinului. În pofida unor sceptici, printre care şi Derrida, care susţin că acest deziderat este cel puţin problematic, eforturile depuse de organismele Uniunii Europene converg, încet dar sigur, spre o omogenizare a spaţiului european. Unul dintre mecanismele folosite este sectorul audiovizual, cu precădere filmul, fie el documentar sau artistic, circulaţia la nivel european a celor mai reuşite producţii naţionale contribuind la familiarizarea întregului continent cu specificul cultural al ţărilor de provenienţă şi, prin extensie, la diseminarea şi asimilarea valorilor. În acest sens, exemplară se dovedeşte a fi cinematografia ţărilor fost comuniste, care oglindeşte cel mai fidel schimbările prin care trece Europa de azi.